1. În primul rând, se impune să îți explicăm ce este amenda penală :
Ai fost condamnat la pedeapsa amenzii penale? Trebuie să știi, în primul rând, faptul că aceasta reprezintă una dintre pedepsele principale pe care judecătorul le poate stabili și respectiv aplica în sarcina inculpatului, alături de pedeapsa închisorii și aceea a detențiunii pe viață.
Spre deosebire de pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa închisorii, pedeapsa amenzii este, în esență, o pedeapsă neprivativă de libertate, impunând obligații strict de natură pecuniară în sarcina persoanei condamnate.
2. Când se poate aplica AMENDA PENALĂ?
Amenda penală poate fi stabilită de către judecător în sarcina inculpatului numai în situația în care textul legal prevede în mod expres această posibilitate de sancționare.
âSpre exemplu, în situația săvârșirii infracțiunii de Lovirea sau alte violențe, judecătorul care va soluționa dosarul penal va putea aplica inculpatului pedeapsa amenzii, această pedeapsă fiind prevăzută în mod expres în cadrul textului legal (Art. 193 din Codul penal).
3. Cum se stabilește cuantumul amenzii penale?
În dreptul penal român, cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. În acest sens, cuantumul unei zile-amendă este cuprins între 10 lei și 500 lei, iar limitele generale ale amenzii sunt cuprinse între 30 și 400 de zile-amendă.
Astfel, cuantumul amenzii se stabilește prin înmulțirea numărului zilelor-amendă cu suma corespunzătoare unei zile-amendă, minimul general fiind stabilit la suma de 300 lei (30 zile-amendă x 10 lei = 300 lei), iar maximul general la suma de 200.000 lei (400 zile-amendă x 500 lei = 200.000 lei).
Limitele speciale ale amenzii aplicabile persoanei fizice, sunt stabilite pentru fiecare infracțiune în parte, fiind cuprinse între limitele generale indicate anterior, după cum urmează:
- 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii;
- 120 și 240 de zile-amendă, când legea pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
- 180 și 300 zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
Numărul zilelor-amendă este stabilit de către instanță prin raportare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, cum ar fi spre exemplu împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, iar suma corespunzătoare unei zile-amendă este stabilită prin raportare la situația materială a condamnatului și prin raportare la obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în întreținerea sa.
4. În ce termen trebuie achitată amenda penală?
Conform dispozițiilor legale, în situația în care s-a dispus executarea amenzii penale, persoana condamnată are obligația de a achita cuantumul stabilit de către instanță în termen de cel mult 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
ATENȚIE!!! Nu este suficient să achiți amenda penală, ci este OBLIGATORIU să depui recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea în termen de cel mult 3 luni de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
IMPORTANT!!! În situația în care te afli în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul de 3 luni indicat anterior, poți formula o cerere expresă de eșalonare a plății amenzii pentru o perioadă de cel mult 2 ani, cerere pe care o vei adresa judecătorului delegat cu executarea.
5. Ce se întâmplă în situația în care nu achiți, cu rea-credință, pedeapsa amenzii?
În situația în care nu execuți pedeapsa amenzii (nu o achiți), în tot sau în parte, cu rea-credință, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
În situația în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
6. Amenda care însoțește pedeapsa închisorii
În situația în care, prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, instanța de judecată poate aplica pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii.
În acest caz, limitele speciale ale zilelor-amendă sunt stabilite între 120 și 240 zile-amendă și respectiv 180 și 300 zile-amendă, fiind stabilite în raport de durata pedepsei stabilite de către instanță.
Spre exemplu, în situația în care instanța aplică persoanei codamnate pedeapsa închisorii de cel mult doi ani, limitele speciale ale zilelor amendă sunt cuprinse între 120 și 240 zile-amendă, iar dacă pedeapsa aplicată este închisoarea mai mare de 2 ani, limitele speciale sunt cuprinse între 180 și 300 zile-amendă.
Cuantumul sumei corespunzătoare unei zilei-amendă se stabilește în funcție de valoarea folosului patrimonial urmărit sau obținut.
7. Se poate executa pedeapsa amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității?
Răspunsul este DA, dar numai în situația prevăzută expres în cuprinsul dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Codul penal, în speță atunci când pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive NEIMPUTABILE persoanei condamnate, și numai în situația în care aceasta își dă acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
În situația în care persoana condamnată, din cauza stării de sănătate, nu poate presta o asemenea muncă, instanța nu poate proceda la înlocuirea obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
IMPORTANT!!! În situația în care persoana condamnată achită contravaloarea zilelor-amendă rămase neexecutate, executarea muncii în folosul comunității încetează.
ATENȚIE!!! Instanța poate proceda la înlocuirea numărului de zile-amendă rămase neexecutate prin muncă în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile de închisoare în următoarele situații:
- persoana condamnată nu execută obligația de muncă în folosul comunității în condițiile stabilte de instață;
- persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune descoperită înainte de executarea integrală a obligației de muncă în folosul comunității.
Așadar, în situația în care vă aflați în imposibilitate de a achita în tot sau în parte amenda și cu toate acestea nu vă dați consimțământul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanța va proceda la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
8. Ce se întâmplă în situația în care ai fost condamnat la pedeapsa amenzii penale?
În această situație, trebuie să întreprinzi toate demersurile necesare pentru a achita contravaloarea zilelor-amendă stabilite în sarcina ta.
Trebuie să ai în vedere faptul că această soluție de condamnare se trece în cazierul tău judiciar, reabilitarea urmând a avea loc de drept, dacă în decurs de 3 ani de la momentul achitării integrale a pedepsei amenzii sau după caz de la momentul la care executarea ei s-a stins în orice alt mod, nu mai săvârșești o altă infracțiune.
Ai fost condamnat la pedeapsa amenzii penale? Contactează-ne cu încredere pentru a identifica împreună soluția optimă pentru tine!

