Ce este ordinul de protecție?
Ordinul de protecție este reglementat în cadrul Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, fiind un mijloc creat de legiuitor cu scopul de a proteja în mod eficient și direct victimele violenței domestice. Mai mult decât atât, conform ultimei modificări legislative, la momentul actual, ordinul de protecție se poate obține pentru orice tip de violență, indiferent de natura relației dintre parteneri, neimpunându-se existența unei relații de rudenie între persoanele vizate.
În sensul legii anterior menționate, violența domestică presupune orice acțiune sau inacțiune intenționată de „violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.”. Așadar, legiuitorul înțelege să înglobeze în sfera violenței domestice atât actele neconforme de natură verbală (amenințări, insulte), fizică (loviri, vătămări), psihologică (provocarea unei stări de temere, constrângerile de orice fel), sexuală (hărțuire, manipulare), economică (lipsirea unei persoane de bunurile necesare pentru asigurarea traiului cotidian), socială (impunerea izolării, deposedarea de acte de identitate), cibernetică (hărțuirea online), cât și actele de natură spirituală (interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă, subestimarea necesităților moral-spirituale a unei persoane).
Orice persoană care se regăsește în una din situațiile de mai sus, în scopul înlăturării stării de pericol, are posibilitatea emiterii unui ordin de protecție prin care să se dispună o serie de măsuri (obligații sau interdicții) pentru a asigura astfel bunul trai și siguranța victimei. Așadar, respectivul ordin de protecție este o măsură excepțională și temporară prin intermediul căruia instanța de judecată competentă restrânge o serie de drepturi ale agresorului, cu scopul de a proteja victima abuzurilor.
De câte tipuri poate fi ordinul de protecție?
Ordinul de protecție poate fi provizoriu, fiind emis de către Poliție (pe o durată maximă 5 zile) sau definitiv, emis printr-o hotărâre judecătorească, durata maximă prevăzută de lege în acest caz fiind de 12 luni. Odată emis și rămas definitiv, ordinul de protecție va trebuie respectat atât de victimă, cât și de agresor, încălcarea sa constituind infracțiune și pedepsindu-se cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Când se emite ordinul de protecție?
Instanța va analiza astfel, pe baza probelor existente la dosarul cauzei și a poziției procesuale a părților, existența ori inexistența agresiunilor, respectiv a stării de periculozitate, dispunând ulterior emiterea (sau nu) a ordinului de protecție. În acest sens, pentru o soluție cât mai favorabilă, victima abuzurilor trebuie să depună în fața instanței o serie de probe concludente, complexe, din care să rezulte fără echivoc faptul că asupra sa au fost exercitate actele de violență pe care aceasta le invocă (spre exemplu, probele ar putea consta în mesaje care certifică existența violenței, imagini, înregistrări audio-video, declarații de martori ș.a.m.d.).
În baza dispozițiilor Legii nr. 217/2003, există totodată o serie de condiții de admisibilitate care trebuie îndeplinite pentru a fi susceptibil un eventual ordin de protecție, precum existența unui pericol grav, actual și iminent, pericol care, după cum am precizat anterior, trebuie demonstrat cu ajutorul unui probatoriu solid.
Ai nevoie de un avocat în fața instanței de judecată într-un dosar având ca obiect emiterea unui ordin de protecție?
Fiind cauze cu caracter urgent, soluționarea acestora fiind limitată în baza legii la 72 de ore, este important să cunoști încă de la început în mod detaliat toți pașii care trebuie urmați în astfel de situații, fie că te afli în postura de victimă a agresiunii, fie în postura de agresor.
Așadar, în astfel de situații, consultanța juridică anterioară, respectiv reprezentarea/asistarea în fața instanței de judecată de către un avocat este un aspect esențial care ar trebui luat în calcul, întrucât un specialist în domeniu are aptitudinea atât de a expune cu claritate în fața de judecătorului punctul tău de vedere, argumentat și însoțit bineînțeles și de textele legale aferente, dar și de a se asigura de faptul că toate probele necesare vor fi propuse și administrate în cauză.
Te invităm să ne contactezi cu încredere utilizând datele de contact de pe site pentru ca interesele tale să fie protejate în mod conform în fața instanței de judecată și nu numai.

